EVALUATION OF THE BARRIER POTENTIAL OF SOME SYNTHETIC MEMBRANES IN TESTING THE IN VITRO TENOXICAM RELEASE FROM HYDROGELS, USING THE EXPERIMENTAL MODEL WITH FRANZ DIFFUSION CELLS

The present study aimed to investigate the suitability of some porous synthetic membranes as limiting barrier for testing the in vitro tenoxicam release from topical hydrogels.Two cellulose esters-based membranes and three polymeric membranes (polyamide, polyethersulfone and polysulfone) possessing the same pores diameter (0.45 µm) but different thickness and porosity were tested.The permeability assessment of these synthetic membranes was performed using a system of six Franz diffusion cells accompanied by UV spectrophotometric analysis.Two HPMC-based hydrogel formulations containing tenoxicam either dissolved or suspended in the respective systems were used to evaluate the impact of drug dispersed form on the synthetic membranes resistance on its in vitro diffusion.The results of the in vitro tenoxicam release studies suggested that the tested synthetic membranes behaved either as high-flux or low-flux membranes, whose permeability to tenoxicam depended both on their physical characteristics (especially porosity and tortuosity) and on the dispersed form of TNX in the hydrogels.The overall results suggest that the microfiltration membranes (polyethersulfone and polysulfone), possessing a porosity of over 60% and a maximal thickness of 150 µm should be the first choice of membrane to be used with Franz diffusion cells for the in vitro performance assessment of topical hydrogels containing tenoxicam. RezumatScopul prezentului studiu a fost investigarea potențialului unor membrane sintetice poroase ca barieră limitantă pentru testarea eliberării in vitro a tenoxicamului din hidrogeluri topice.Au fost testate două membrane pe bază de esteri de celuloză și trei membrane polimerice (poliamidă, polietersulfonă și polisulfonă).Evaluarea permeabilității acestor membrane sintetice a fost efectuată folosind un sistem de șase celule de difuzie Franz și analiza spectrofotometrică în UV.Două formulări de hidrogeluri pe bază de HPMC conținând tenoxicam dizolvat sau suspendat au fost utilizate pentru a evalua impactul modului de dispersare a substanței medicamentoase asupra rezistenței membranelor sintetice la difuzia acesteia in vitro.Rezultatele studiilor de eliberare in vitro a tenoxicamului au sugerat că membranele sintetice testate s-au comportat ca membrane de mare flux sau de mic flux, a căror permeabilitate față de tenoxicam a fost dependentă atât de caracteristicile lor fizice (în special porozitatea și tortuozitatea) cât și de modul de dispersare a tenoxicamului în hidrogeluri.Toate rezultatele studiului sugerează faptul că membranele de microfiltrare (polietersulfonă și polisulfonă), având o porozitate de peste 60% și o grosime de cel mult 150 µm pot fi de primă alegere pentru a fi utilizate cu celule de difuzie Franz pentru testarea in vitro a performanței hidrogelurilor topice cu tenoxicam.